Din punct de vedere functional un tranzistor este in electronica ceea ce un robinet este in instalatii. Permite inchiderea sau deschiderea unui circuit, acest regim numindu-se "in comutatie", sau partial, atunci cand se foloseste regimul liniar de functionare.
Tranzistorul se numește bipolar deoarece conducția este realizată de două tipuri de purtători de sarcină electrică, de semn diferit: electronii, respectiv golurile.
În principiu un tranzistor bipolar este o pastilă de siliciu dopată astfel incât să se creeze trei straturi dopate diferit, și deci două joncțiuni pn; astfel, tranzistoarele pot fi „pnp” (zona din mijloc dopată cu elemente „donoare” de electroni - cu valența 5, celelalte două dopate cu elemente „acceptoare”, cu valența 3) sau „npn” (dopat invers). Totuși, din cauza grosimii foarte mici a zonei centrale (baza), cele două joncțiuni nu funcționează independent și între terminalele extreme (colector și emitor) poate apărea un curent, aceasta fiind și proprietatea cea mai importantă a tranzistorului, și aceea care permite folosirea lui pe post de amplificator.
Particularități constructive:
- E este mult mai impurificat decât B sau C
- B este mult mai subțire decât E și C.
